Satul vechi Stefanovo

Pitorescul sat Staro Stefanovo se află la marginea Parcului Național Balcanii Centrali, la o altitudine de 650 – 700 metri deasupra nivelului mării. De fapt, pe harta actuală denumirea folosita este doar Stefanovo. Satul este compus totuși din două părți: satul nou și cel vechi. Cu timpul terenul de construit a devenit insuficient astfel  încât satul a început să se întindă și dincolo de șosea unde s-a format partea mai nouă a localității.

Deși se află la doar 5 kilometri de drumul național Sofia - Varna pe drumul care duce către orașul Aprilți,  Staro Stefanovo și-a păstrat din fericire atmosfera  și microclimatul specifice. Întregul raion este curat din punct de vedere ecologic având o bogata varietate de plante medicinale și ciuperci care cresc în masivele de pin și fag cu peste 50 de izvoare, fântâni și pajiști întinse.

Pe pământurile satului se află și câteva movile tracice dar și ruinele cetății romane Kaleto iar în partea de nord-est se găsește un drum bizantin.

Istoria

Se presupune că satul a luat ființă în secolul XV ca urmare a căderii cetații Lovmci (actualul Loveci) sub stăpânire turcească atunci când locuitorii săi s-au retras către munți.

Prima atestare documentara apare în secolul  XVI în analele sanjacului Nicopole mai precis  în anul 1515 când apare sub numele de “Isvoite”. O alta relatare, câteva veacuri mai târziu, spune că la sfârșitul secolului XVII și începutul secolului XVIII zona a fost lovită de o puternică ciumă. Pentru a supraviețui populația s-a retras între văile a două râuri. Locuitorii satului ajutau la traversarea munților cu atelaje drept pentru care au primit beneficii administrative, dările lor fiind reduse la jumătate. Ulterior satul s-a numit “Vrața” și în legătură cu această s-au păstrat două legende. Prima dintre ele se referă la faptul că satul este situat într-o vale închisă iar drumul se oprește aici motiv pentru care era definit prin cuvântul “vrata” (poarta). Cea de a două legendă spune că la intrarea în sat chiar a existat o poartă de unde și denumirea dată astfel satului.

Există dovezi că satul avea un statut special datorită voinuganilor (soldați creștini în armata otomană având drepturi să dețină și să moștenească pământuri făcând parte din clasa militară a imperiului), bucurându-se astfel de numeroase privilegii fiscale.

Autoritățile otomane au păstrat statutul privilegiat al satului pentru o lungă perioadă de timp, până la mijlocul secolului al XVI-lea. Bulgarii erau inclusi în diferitele formațiuni ale forțelor armate otomane si sunt descendenți ai populației razboinice vechi pe care cronicarii otomani au remarcat că, chiar și după cucerire se încearca atragerea lor in legea otomană. Cercetătorii sunt de acord că voinuganii erau predominant bulgari dar și că obligațiile lor față de autoritățile otomane erau și de suport al acțiunilor militare cum ar fi furnizarea bunurilor, creșterea cailor, pășune, uscarea fânului, colectare lemne pentru foc, etc.

Pe timpul stăpânirii otomane locuitorii satului au reușit să-și păstreze identitatea prin muncă și tenacitate. Depărtarea satului de rutele circulate în vremurile tulburi de robie reprezenta un avantaj dar acum această izolare limitează oportunitățile pentru afaceri și determină locuitorii să părăsească satul.

Un fiu al satului a fost Ivan Ioncov, unul dintre conducătorii răscoalei pornite în ziua de paște a anului 1835 de către Velcio Atanasov. Ivan Ioncov a organizat și pregătit pentru revoltă în satul natal Vrata o ceață numeroasă. După trădarea lui Hadji Iordan din Elena, a fost capturat și condamnat la moarte prin spânzurare la Loveci, în prezența pașei din Vidin și a trădătorului revoltei Hadji Iordan Chisov, ciorbagiu din Elena.

Arhitectura

Pe data de 27.10.1982  satul a fost declarat rezervație arhitectonică și în jur de 96 de case au fost declarate de patrimoniu cultural.

Cățărându-se fără odihnă spre înălțimile munților, locuințele tradiționale conservate sunt bogății unice, dezvăluind un moment de istorie arhitecturală nu numai în sat ci și în întreaga regiune Stara Planina. Clădirile existente din satul Staro Stefanovo sunt predominant din primii ani după eliberare (1880-1890), dar există o serie de case mai vechi (1830-1870) și cu toate acestea caracterul unitar al așezării rămâne neschimbat.

Casele din Staro Stefanovo sunt în general modeste ca și concepție și execuție dar păstrează nealterat caracterul național și modul tradițional de construcție. Acestea sunt de obicei cu două etaje iar parterul este adesea jumătate îngropat și uneori total îngropat datorită terenului înclinat unde inițial aici se aflau magazii sau grajduri de bovine iar în casele construite mai târziu, care sunt aproape de centrul satului, parterul se confundă cu linia stradală existand ateliere, pub-uri sau cafenele cu o intrare separată direct de pe stradă.

Construcția caselor este simplă, uneori chiar grosolană. Parterul este construit cu pereți exteriori de piatră spartă. Pereții de la etaj sunt construiți dintr-o umplutură de lut într-un schelet de lemn, tencuite relativ ușor pe ambele fețe și lipite. La unele case construite mai târziu, umplutură este făcută și din cărămidă (cărămizi nearse). Tavanele sunt făcute din grinzi reprezentând totodată podeaua camerelor de deasupra iar grinzile în sine sunt foarte bine prelucrate. Structura acoperișului este realizată din nervuri dens dispuse, materialul de acoperire fiind reprezentat de plăci din piatră (gresie).

Valoarea reală a patrimoniului arhitectural păstrat aici nu este dat atât de clădirile individuale, cât de unitatea arhitecturală dintre construcții, teren și peisajul înconjurător.

Puncte de interes

Biserica “Nașterea Maicii Domnului” a fost înscrisă că obiect de patrimoniu cultural în 1978.

A fost construită între anii 1880 și 1882 în curtea lui Ivanachi Ioncov. Încă din timpul stăpânirii otomane localnicii au obținut firman cu drept de construcție iar nouă ani mai târziu, prima sa piatră a fost pusă de episcopul Dionsii.

Concepția și construcția se datorează lui Usta Ghencio Cancev din Triavna, unul dintre cei mai de seama ucenici al lui Colio Ficeto.

Este din așa-numitele "biserici albe" în care nu sunt pictate bolțile și reprezintă o capodoperă arhitecturală a secolului al XIX-lea, construită cu două cupole, o nava masivă de piatră, coloane mediane solide și ferestre boltite.

Cascadele

În canionul din amonte de sat se află o fromoasă cascadă formată din mici praguri, fiind un loc extrem de pitoresc.

Primul prag are 6 metri și se află lângă moara de apă a popii (popovata karadjeica/vodenita). Deasupra acestui prag, la aproximativ 100 de metri, se află cel mai înalt prag de 15 metri și unul mai mic de 5 metri.

Filmografia

Cu siguranță printre primii descoperitori ai frumuseții satului Staro Stefanovo ar putea să se pretinda cei din domeniul cinematografic din cauza că unicitatea sa a fost preferată pentru filmarea multor filme bulgaresti.